Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că mai multe mii de angajați din cadrul CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă s-au înscris deja pe liste cu disponibilizări, urmând să beneficieze de plăți compensatorii conform Ordonanței 36 privind protecția socială.
Fenechiu a declarat miercuri că în anumite domenii din transporturi sunt necesare restructurări și reducerea numărului de persona pentru oprirea adâncirii pierderilor, dar că își dorește ca angajații de la companiile și instituțiile aflate sub autoritatea ministerului să nu plece fără plăți compensatorii.
„Pentru mine este un obiectiv să nu dăm niciun om afară și să rămână fara venituri. Restructurările se vor face în special voluntar. Deja le-am cerut celor de la CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă să vină cu propuneri de hotărâri de Guvern pentru aplicarea Ordonanței 36 la fiecare din aceste instituții, pe un număr de angajați pe care dumnealor îi consideră necesari a fi disponibilizați, și din ceea ce am înțeles există foarte mulți care s-au înscris deja, adică și-ar dori să beneficieze de prevederile Ordonanței 36. În acest mod facem restructurare”, a spus ministrul Transporturilor.
Întrebat ce înseamnă „foarte mulți”, Fenechiu a afirmat că sunt „mii”.
Ministrul a adăugat că la CFR SA sunt 24.000 de angajați, 14.000 la CFR Călători și 10.000 la CFR Marfă.
Ordonanța 36, adoptată la începutul acestui an, prevede că persoanele disponibilizate de la companii de stat vor primi indemnizație de șomaj, venit lunar de completare și plăți compensatorii acordate în conformitate cu contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăți.
Fenechiu a anunțat la 20 iunie că Executivul nu a putut impune companiei Grup Feroviar Român, declarată câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, să mențină un număr anume de angajați pe mai mulți ani și că pregătește o hotărâre de guvern prin care aproximativ 1.000 de angajați să poată beneficia de plăți compensatorii.